O echipă de ingineri și biotehnologi de la Universitatea din Freiburg a folosit pentru prima dată, la mamifere, probe de respirație pentru a determina concentrația de antibiotice din organism, iar măsurătorile respirației au corespuns concentrațiilor de antibiotice din sânge.
Biosenzorul echipei – un cip multiplex care permite măsurarea simultană a mai multor substanțe – va permite în viitor dozarea personalizată a medicamentelor împotriva bolilor infecțioase și va ajuta la minimizarea dezvoltării tulpinilor rezistente la antibiotice.
Senzorul dezvoltat de grupul de cercetare condus de Dr. Can Dincer și H. Ceren Ates, are la bază proteine sintetice care reacționează la antibiotice.
În studiile anterioare, cercetătorii puteau detecta doar urme de antibiotice în respirație
Cercetătorii au testat biosenzorul pe probele de sânge, plasmă, urină, salivă și respirație ale porcilor cărora le-au fost administrate antibiotice. Oamenii de știință au reușit să demonstreze că rezultatul obținut cu biosenzori în plasma porcilor a fost la fel de precis ca procesul standard de laborator.
“Până acum cercetătorii nu puteau detecta decât urme de antibiotice în respirație. Cu proteinele noastre sintetice pe un cip microfluidic, putem determina cele mai mici concentrații din condensul respirației, iar acestea se corelează cu valorile sanguine.”
Dr. Can Dincer, FIT Freiburg Center for Interactive Materials and Bioinspired Technologies
Medicii trebuie să mențină nivelul antibioticelor într-un interval terapeutic personalizat pentru pacienții care suferă de infecții severe. Administrarea inadecvată de antibiotice ar putea permite bacteriilor să devină rezistente.
„Monitorizarea rapidă a nivelurilor de antibiotice ar reprezenta un avantaj imens în spitale, iar ca metoda de monitorizare ar putea fi folosită o mască convențională”, a spus H. Ceren Ates.
Într-un alt proiect de la Universitatea din Freiburg, Dr. Dincer dezvoltă senzori de hârtie portabili pentru măsurarea continuă a biomarkerilor din respirația expirată. De asemenea, sunt planificate studii medicale pentru validarea biosenzorului prin testarea pe pacienți.
Sursă material www.news-medical.net.
Sursă imagine Patrick Seeger/University of Freiburg.