Societatea Academică de Medicină a Familiei vă invită, între 27 – 31 august 2024, la Hotel Grand Caraiman din Neptun, la cea de-a patra ediție a Școlii de Vară care are ca obiectiv crearea unui spațiu de dialog între toți participanții deopotrivă specialiști și medici rezidenți, dar și un ecosistem de învățare bazat pe sesiuni practice și workshopuri care să faciliteze acumularea de informații. În perioada celor 5 zile de eveniment vom oferi participanților posibilitatea de a se conecta la comunitatea științifică și de a construi relații profesionale solide.

Toate sesiunile programului științific sunt coordonate de personalități de renume din domeniu, profesori universitari și medici care vin în întâmpinarea nevoii constante de perfecționare a tuturor specialiștilor în medicină de familie:

Medicii înscriși până la data de 15 iunie beneficiază și de participare gratuită la Congresul Asociației Medicale Române – online – și de Certificatul EMC aferent.

Format desfășurare:

– cursurile vor fi susținute de cadre didactice de prestigiu din domeniul practicii medicale;

– cursul se va desfășura sub formă de prelegeri teoretice, discuții pe marginea unor cazuri clinice, ateliere de lucru;

– prelegeri, demonstrații, scenarii de caz clinic, discuții.

Ce obțineți:

  • informații aprofundate din practica medicală, cuprinzând prelegeri teoretice, discuții interactive, ateliere de lucru, comunicări științifice;
  • discuții libere cu cadre didactice de prestigiu;
  • prezentări de produse noi ale firmelor partenere;
  • demonstratți practice;
  • creditare EMC – 29 credite la ediția precedentă;
  • cadru deosebit pentru relaxare, incluzând activități recreativ-distractive.

Pentru informații suplimentare vă invităm să accesați pagină web dedicată: https://svmf.samf.ro/inscriere/