Pandemia de COVID-19 a afectat progresele înregistrate în combaterea rezistenței la antimicrobiene în Statele Unite ale Americii. Raportul realizat de Centers for Disease Control and Prevention (CDC) – „COVID-19: U.S. Impact on Antimicrobial Resistance, Special Report 2022”, concluzionează că amenințarea infecțiilor rezistente la antimicrobiene nu numai că este încă prezentă, dar s-a și înrăutățit – rata infecțiilor nosocomiale și rata mortalității au crescut cu cel puțin 15% în primul an de pandemie.
„Acest regres poate și trebuie să fie temporar. Pandemia de COVID-19 ne-a arătat că rezistența la antimicrobiene (RAM) nu se va opri dacă lăsăm garda jos; nu avem timp de pierdut. Cea mai bună modalitate de a preveni o pandemie cauzată de un agent patogen rezistent la antimicrobiene este să identificăm lacunele și să investim în prevenție, pentru a putea menține națiunea în siguranță”, a spus Michael Craig, din cadrul CDC.
În raport, CDC a analizat starea rezistenței antimicrobiene în SUA, imediat după vârfurile pandemiei de COVID-19. În perioada 2019-2022, datele înregistrează o creștere alarmantă a infecțiilor rezistente, începând încă din timpul spitalizării; creșterea fiind de până la 15 % în rândul a șapte agenti patogeni . Analiza a inclus:
- Acinetobacter rezistent la carbapenem – creștere cu 78% a infecțiilor
- Pseudomonas aeruginosa multirezistent – creștere cu 32% a infecțiilor
- Enterococ rezistent la vancomicină (VRE) – creștere cu 14% a infecțiilor
- Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA) – creștere cu 13% a infecțiilor
Rezistența la antifungice a crescut și în 2020, inclusiv Candida auris – care a crescut cu 60% în total – și speciile de Candida (excluzând Candida auris), cu o creștere cu 26% a infecțiilor în spitale. Prin comparație, într-un raport din 2019, se înregistrau scăderi naționale semnificative ale spitalelor, unde infecțiile rezistente la antimicrobiene scădeau cu până la 27%, în perioada 2012- 2017. Datele arată că aceste scăderi au continuat în spitale până la începutul pandemiei. Clostridioides difficile este singurul agent patogen asociat asistenței medicale care obținut o scădere în anul 2020, probabil din cauza măsurilor preventive.
În spitalele din SUA, datele CDC arată creșteri semnificative în utilizarea antibioticelor și dificultăți în a urma îndrumările de prevenire și control al infecțiilor, care sunt cheie pentru prevenirea și răspândirea infecțiilor rezistente la antimicrobiene. În timpul pandemiei, spitalele au întâmpinat provocări din cauza furnizării de echipamente de protecție, lipsei de personal și a perioadelor lungi de spitalizare.
De asemenea, spitalele au tratat pacienți cu o stare a sănătății mult mai afectată, care au necesitat utilizarea mai frecventă și mai îndelungată a dispozitivelor medicale, cum ar fi catetere și ventilatoare. Impactul pandemiei a dus probabil la o creștere a infecțiilor asociate asistenței medicale, rezistente la antimicrobiene.
În primul an de pandemie, peste 29.400 de oameni au murit din cauza infecțiilor rezistente la antimicrobiene, asociate în mod obișnuit cu asistența medicală. Dintre aceștia, aproape 40% s-au infectat în timp ce se aflau în spital. Povara națională totală a deceselor cauzate de RAM ar putea fi mult mai mare, dar lipsa datelor cauzată de pandemie împiedică această analiză. CDC deține date limitate privind răspândirea infecțiilor rezistente la antimicrobiene în cadrul comunității. Pentru nouă dintre cei 18 agenți patogeni incluși pe lista amenințărilor privind rezistența la anotibiotice în anul 2019, nu există date.
Anual, în SUA, CDC a estimat că apar peste 2,8 milioane de infecții rezistente la antimicrobiene, cauzând mai mult de 35.000 de decese.
Progresul istoric înregistrat în prescrierea de antibiotice a fost inversat în timpul pandemiei. Antibioticele au fost adesea prima opțiune pentru a trata pe cei care prezentau simptome asemănătoare pneumoniei, chiar dacă adesea era COVID-19 pentru care antibioticele nu sunt eficiente. Din martie 2020 până în octombrie 2020, aproape 80% dintre pacienții spitalizați cu COVID-19 au primit un antibiotic. În timp ce o parte din această prescriere poate fi adecvată atunci când riscurile pentru infecții bacteriene sau fungice asociate sunt necunoscute, acest nivel ridicat de prescriere poate expune pacienții la un risc crescut de efecte secundare și poate crea o cale pentru dezvoltarea și răspândirea rezistenței.
Sursă material și foto: www.cdc.gov