Cel de-al patrulea raport comun interagenții al ECDC, EFSA și EMA privind analiza integrată a consumului de agenți antimicrobieni și a apariției rezistenței la antimicrobiene a fost publicat zilele trecute. Principala sa concluzie este: țările care și-au scăzut consumul de antibiotice atât la animale, cât și la oameni, au înregistrat o reducere a bacteriilor rezistente la antibiotice.

Cele trei agenții europene, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) au realizat raportul potrivit conceptului “O singură sănătate” (One Health), care recunoaște legătura dintre sănătatea oamenilor și a animalelor. Raportul prezintă date colectate în principal între 2019 și 2021 privind consumul de antibiotice și rezistența antimicrobiană în Europa.

NOUTĂȚILE RAPORTULUI

Pentru prima dată, în cadrul acestui proiect, cele trei agenții au analizat tendințele consumului de antimicrobiene și RAM în cazul Escherichia coli (E. coli) atât la oameni, cât și la animalele din care se produc alimente. Agențíile au analizat, de asemenea, modul în care aceste tendințe s-au schimbat la oameni și la animalele din care se produc alimente în perioada 2014 – 2021. De exemplu, în acest interval de timp, consumul de antibiotice la animalele din care se produc alimente a scăzut cu 44%.

Analiza efectuată de cele trei agenții a constatat că bacteriile E. coli atât la animale, cât și la oameni devin din ce în ce mai puțin rezistente la antibiotice, pe măsură ce consumul general de antibiotice este redus. Acest lucru arată că tendințele îngrijorătoare ale rezistenței la antibiotice pot fi anulate prin acțiuni și politici adecvate.

Raportul mai arată că, la om, utilizarea unor grupuri importante de antibiotice, cum ar fi carbapenemele, cefalosporinele de generația a 3-a și a 4-a și chinolonele, este asociată cu rezistența la aceste antibiotice în cazul E. coli de la oameni. De asemenea, utilizarea chinolonelor, polimixinelor, aminopenicilinelor și tetraciclinelor la animalele de la care se obțin alimente este asociată cu rezistența la aceste antibiotice care apare în cazul bacteriilor E. coli la animalele care produc alimente.

REZISTENȚA BACTERIANĂ: AMENINȚARE GRAVĂ

În plus, rezistența bacteriană la oameni poate fi legată de rezistența bacteriană la animalele care produc alimente. Două exemple evidențiate de raport sunt Campylobacter jejuni și Campylobacter coli, care pot fi găsite la animalele care produc alimente și se pot răspândi la oameni prin alimente. Pentru prima dată, codul statistic utilizat pentru efectuarea acestor analize este pus la dispoziția publicului odată cu raportul, încurajând analiza ulterioară de către cercetători și alți experți interesați.

RAM este o amenințare gravă pentru sănătatea publică și animală. Se estimează că, în fiecare an, RAM provoacă moartea a peste 35.000 de persoane în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European (UE/SEE) și pune o povară semnificativă asupra sistemelor europene de sănătate, cu un cost aproximativ de 11,7 miliarde EUR pe fiecare an, conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Abordarea “O singură sănătate” (One Health) implementată prin cooperarea ECDC, EFSA și EMA și rezultatele prezentate în acest raport necesită:

  • eforturi continue de abordare a RAM la nivel național, UE și global la oameni și animale de la care se obțin produse alimentare;
  • supravegherea armonizată a consumului de antimicrobiene și a RAM la oameni și animale;
  • studii direcționate pentru a înțelege în continuare răspândirea RAM.

Date suplimentare despre RAM vor fi disponibile săptămâna viitoare în raportul anual comun EFSA-ECDC privind rezistența la antimicrobiene, care analizează situația RAM la bacteriile care afectează oamenii, animalele și alimentele.

Sursa: COMUNICAT EMA: Raportul multi-agenție subliniază importanța reducerii consumului de antibiotice (colegfarm.ro)

Multi-agency report highlights importance of reducing antibiotic use | European Medicines Agency (europa.eu)

Fourth joint inter-agency report on integrated analysis of antimicrobial consumption and occurrence of antimicrobial resistance in bacteria from humans and food-producing animals in the European Union (JIACRA IV – 2019–2021) | EFSA (europa.eu)