Societatea Națională de Medicina Familiei, în parteneriat cu UMF ”Carol Davila” București, organizează cursul: „Impactul aderenței asupra tratamentului antibiotic”. Cursul este susținut de Compania Antibiotice.
Coordonatori:
- Prof. Univ. Dr. Gabriel Popescu
- Dr. Sandra Alexiu
- Dr. Daciana Toma
Pentru ÎNSCRIERE, accesați linkul următor: emc.formaremedicala.ro
Rezistența bacteriană la antibiotice a devenit (probabil) cea mai importantă amenințare globală la adresa sănătății publice; cei doi factori majori care contribuie la extinderea acestei probleme sunt consumul de antibioticelor și respectiv, transmiterea bacteriilor rezistente la antibiotice (interuman sau de la animale la om). De aceea, o utilizare judicioasă (sinonime: utilizare rațională, o bună practică a utilizării) a antibioticelor reprezintă o modalitate majoră de a reduce ritmul de progresie a fenomenului rezistenței bacteriene și chiar de a contribui la reducerea ratei de rezistență bacteriană la antibiotice.
Peste 90% din totalul consumului de antibiotice (în statele UE/EEA) are ca scop îngrijirea ambulatorie a infecțiilor; o bună parte din acest consum are loc pe baza prescripțiilor medicilor de familie. De aceea actualizarea continuă a noțiunilor privind utilizarea antibioticelor este extrem de importantă pentru colegii din această specialitate medicală.
Cursul „Impactul aderenței asupra tratamentului antibiotic” este un program disponibil online, structurat în trei lecții care abordează următoarele subiecte: aderența la tratament și menținerea eficienței antibioticelor, efectele utilizării antibioticelor, principii de utilizare, aderența prescriptorului la recomandările terapeutice, definirea aderenței, evaluarea gradului de aderență și modalități de ameliorare a acesteia.
Cursul „Impactul aderenței asupra tratamentului antibiotic” este un curs care oferă 10 puncte EMC gratuite, de tip interactiv și se adresează medicilor de toate specialitățile care doresc să învețe sau să aprofundeze aria de terapie „Boli Infecțioase”. Cursanților care au absolvit examenul final li se vor acorda diplome de participare cu punctele EMC aferente, iar suportul de curs va putea fi accesat tot timpul și după finalizarea cursului pe platforma FormareMedicala.