Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) este pregătită să se angajeze într-un dialog și să sprijine companiile farmaceutice, mediul academic și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) pentru a facilita dezvoltarea medicamentelor. Își propune să realizeze acest lucru prin implicarea organismelor dedicate, precum:

În Europa, peste 35.000 de oameni mor în fiecare an din cauza unei infecţii cauzate de bacterii rezistente la antibiotice. Fără acțiuni imediate, numărul deceselor anuale ar putea crește la 390.000 până în 2050. Mediul academic și industria farmaceutică,  trebuie să acorde prioritate inovației, cercetării și dezvoltării de antimicrobiene noi, alternative la antimicrobiene și diagnosticare rapidă.

„În ultimii 10 ani, am văzut o scăderea îngrijorătoare a noilor antibacterieni și agenți antifungici aprobați în UE care ar putea fi capabili să facă diferența în ceea ce privește rezistența la antimicrobiene. RAM reprezintă o criză de sănătate publică, iar Grupul operativ de urgență este gata să sprijine dezvoltarea de noi medicamente pentru a o aborda.”  – Marco Cavaleri,  Șeful Departamentului Public Health Threats.

„EMA este pregătită să se angajeze în acest dialog și să ofere sprijin companiilor pentru a facilita inovația în medicină. Ne angajăm în explorarea tratamentelor alternative, cum ar fi bacteriofagii, anticorpi monoclonali, vaccinurile și valorificarea inteligenței artificiale pentru a descoperi soluții noi.”– Francesca Day, Șefa Departamentului Therapeutic Areas Department.

„Grupul operativ pentru inovație al EMA oferă a ocazie unică de a discuta ideile și soluțiile inovatoare. În ultimii 10 ani am contribuit la accelerea a 15 descoperiri privind RAM. Avem nevoie de mai mult.” Falk Ehmann, Şeful Departamentului Innovation and Development Accelerator.

„La nivel global, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) contribuie activ în cercetarea și dezvoltarea de noi antimicrobiene. Încurajăm start-up-uri și grupuri academice să interacționeze cu biroul nostru, astfel încât să primească, în mod rapid, un cadru de reglementare și sprijin științific.” – Constantinos Ziogas, Șeful Departamentului SME Office.

Creșterea emergentă și constantă a bacteriilor rezistente la antimicrobiene a devenit o preocupare globală de sănătate publică, care amenință tratamentul eficient al bolilor infecțioase. Combaterea acestei amenințări, în special a rezistenței la antibiotice, este o prioritate ridicată pentru Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și pentru Rețeaua Europeană de Reglementare a Medicamentelor.

 

Sursa materialului: www.ema.europa.eu