”Întrebarea dacă dau sau nu dau antibiotic după consultul unui pacient devine hamletiană, pentru că un răspuns incorect atrage consecințe uneori catastrofale”, declară dr. Simona Luminița Dumitra, medic primar pediatru, medic șef al Secției Clinice Pediatrie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, în cadrul unui interviu acordat platformei AntibioticeleMileniuluiTrei.ro.

Întrebată care sunt cele mai întâlnite greșeli în administrarea antibioticelor la copii, medicul pediatru a răspuns:”Greșelile sunt omenești, dar medicina presupune dorința de a găsi soluția optimă de vindecare prin cântărirea judicioasă a metodelor de terapie. Există, e adevărat, erori în administrarea antibioticelor atât în exces – cele mai frecvente și cunoscute, dar și în temporizarea introducerii lor”.

De asemenea, doamna doctor a sintetizat o parte dintre cele mai frecvente greșeli, după cum urmează :

  1. utilizarea necorespunzătoare de antibiotice în situaţiile care nu presupun introducerea lor – Este cel mai adesea situaţia medicinii primare în care se indică impropriu antibiotic pentru o boală virală. În cazul spitalizării, se utilizează de multe ori antibacteriene de rezervă, cu ‘’erodarea’’ rapidă a duratei de viață a unor medicamente;
  2. automedicaţia, în care pacientul îşi procură medicamentele fără prescripţie medicală (în contextul unui sistem de distribuţie permisiv sau necontrolat);
  3. prescrierea nejustificată de către medicul curant (ignoranţă, absenţa unor protocoale terapeutice de introducere a antibioticoterapiei, presiunea psihică a malpraxisului, solicitarea expresă de către pacient, indicaţii eronate ale unor formatori de opinie în domeniu prin îmbrăţişarea partizană a unui tip de antibiotic, etc);
  4. administrarea defectuoasă a medicamentelor, prin:
  • nerespectarea duratei de utilizare a antibioticului – lipsa de complianţă a pacientului, indicaţii deficitare, informaţii lacunare despre medicament, nivel socio-economic precar al părinților care nu-şi permit un tratament complet;
  • dozarea inadecvată a terapiei (subdozare, greşeli în ritmul de administrare, interacţiuni medicamentoase).
  1. utilizarea unui antibiotic impropriu situaţiei clinico-etiologice respective prin necunoaşterea sensibilităţii teoretice a germenului (de exemplu, administrarea de Ampicilină pentru o diaree cu Campylobacter sau Eritromicină într-o infecţie cu Salmonella, a Cotrimoxazolului în amigdalita streptococică, a macrolidelor în infecții urinare colibacilare, etc).

 

Efectele secundare ale antibioticelor

”De la descoperirea penicilinei în 1928 de către Fleming au trecut 94 de ani și 4 generații. Era antibiotică este doar la început, fiind un eveniment de scurtă durată pe scara evoluției umane, iar efectele secundare ale folosirii acestei terapii apar încet la suprafață”, subliniază Dr. Simona Luminița Dumitra.

Medicul declară faptul că efectele secundare ale antibioticelor prezintă implicații multiple: ”Pe lângă efectele atât de mediatizate ale dismicrobismului, diareei postantibiotice și infecției cu Clostridium difficile, implicarea în intestinul hiperpermeabil sau „leaky gut syndrome‟ al naturopaților a deschis o nouă perspectivă în cercetarea consecințelor antimicrobienelor – relația strânsă cu autoimunitatea – DZ, tiroidita autoimună, celiachie, ARJ, fibromialgie, autism și a bolilor alergice- dermatită atopică, rinită alergică, astm.”

”Studiile ultimilor ani arată o asociere clară între expunerea la antibiotic în primii 2 ani de viață cu apariția astmului până la vârsta de 5 ani și a rinitei alergice (pentru cepeme) sau a dermatitei atopice (pentru macrolide). ”

”Plătim și vom plăti un preț al inconștienței de a folosi abuziv o variantă a unui foc prometeic”

Dr. Simona Luminița Dumitra aduce în discuție subiectul responsabilității în prescrierea antibioticelor: ”Excesul de antibiotic are, pe lângă efectele imediate intestinale soldate cu „măcelul“ microbiotei, și cele tardive, la ani distanță, cu inducerea unor boli autoimune sau alergice. Ceea ce ar trebui să ne facă mult mai responsabili în prescrierea lor restricționată doar la cazuri justificate.”

 

Răceală comună este cea mai frecventă formă de infecție respiratorie la copil

Medicul șef al Secției Clinice Pediatrie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, evidențiază faptul că răceala comună este cea mai frecventă formă de infecție respiratorie la copil; ”Etiologia este virală, deci antibioterapia este contraindicată în această fază. Dar, în evoluția unui guturai simplu pot surveni complicații, mai ales pe un teren cu o capacitate redusă de apărare- sugari, copii cu deficite imune, boli cronice respiratorii sau cardiace, sau cu un teren carențat – anemie, malnutriție, deficit de vitamina D, etc.”

” În aceste condiții, complicația cea mai redutabilă este suprainfecția bacteriană. Scenariul clinic este destul de previzibil pentru practician- un copil răcit cu evoluție aparent favorabilă în primele zile de boală prezintă brusc degradarea stării generale, febră sau frison, apariția altor semne- otice, sinusale sau pulmonare, probe inflamatorii pozitive, teste bacteriologice pozitive și, uneori, imagini radiologice pulmonare semnificative. Apariția acestui context justifică introducerea unui antimicrobian”, explică medicul specialist.

”Putem să prevedem suprainfecție bacteriană? NU, doar o monitorizăm la cazurile menționate mai sus. Greșeste medicul că nu dă antibiotic profilactic pentru aceste cazuri? NU. Greșește părintele când autoadministrează copilului medicație antibacteriană? DA. ”

 

Recomandări privind combaterea rezistenței la antibiotice în rândul copiilor

  • Renunțarea la medicina defensivă în care antibioticul devine panaceul universal și umbrela ignoranței sau fricii lumii medicale;
  • Evitarea introducerii antibioticului în primele 2 zile de febră și folosirea unor parametri biologici sau teste bacteriologice în cazul în care avem dubii ale etiologiei;
  • Educarea medicală continuă în spiritul utilizării cu discernământ a antibioticelor (includerea acestei probleme în curricula universitară), implicarea formatorilor de opinie în domeniul patologiei infecţioase infantile şi mediatizarea acestei probleme cu informarea prin mass-media a realului pericol, care este abuzul de antibiotice;
  • Delimitarea competenţelor în prescrierea unui antibiotic (limitarea folosirii unui antibiotic de rezervă sau cu spectru larg ca medicament de primă intenţie la nivelul medicinii primare, selectarea judicioasă a antibioticului de către medicul specialist);
  • Restricţionarea automedicaţiei şi accesului la antimicrobian fără reţetă;
  • Administrarea ciclică a antibioticelor de primă utilitate cu rotaţia la 2-3 luni;
  • Elaborarea unor ghiduri periodice regionale bazate pe studii corecte de antibiosensibilitate și antibiorezistență.

 

”Cred că avem datoria morală de a cântări cele 2 talere ale balanţei – individualitate sau bine personal versus comunitate sau bine colectiv pentru promovarea şansei ca generaţiile următoare să poată beneficia de antibiotice redutabile”, concluzionează Dr. Simona Luminița Dumitra.