Întâlnirea a avut loc luni, 10 iunie 2019, la Iași, și a fost evenimentul pilot, organizat cu scopul de a pune detalii în cadrul larg al Programului, inițiat de compania Antibiotice și lansat oficial prin acțiunile desfășurate în perioada noiembrie-decembrie 2018, având ca partener de comunicare Oameni și Companii. Colaborarea activă a Partenerilor din cadrul acestui Program are scopul de a proteja sănătatea publică. Programul are drept obiectiv promovarea consumului judicios de antibiotice și atragerea atenției asupra utilizării responsabile a antibioticelor, ca mijloc de a păstra eficacitatea terapeutică a acestora, prin diminuarea rezistenței bacteriene generată de utilizarea necorespunzătoare. Rezultatul final al Programului va consta în realizarea unui document de referință, pe baza rezultatelor obținute în urma aplicării unui chestionar de evaluare a ultilizării antibioticelor în spitale, document care să conducă la un program național pentru consumul responsabil de antibiotice.