Introducerea în practica medicală a mai multor tipuri de substanțe cu rol antibacterian a determinat clasificarea lor după criterii ținând de structura lor chimică, dar și de mecanismele de acțiune antibacteriene. În această secțiune accentul va fi pus asupra antibioticelor de administrare orală, cele mai folosite în practica ambulatorie. Beta-lactaminele (peniciline, cefalosporine, carbapeneme) reprezintă clasa de antibiotice a cărei eficiență a fost cel mai bine testată și a cărei utilizare rămâne dominantă. Alături de beta-lactamine sunt folosite multe alte clase de antibiotice. O descriere sumară a spectrului de activitate antibacterian și a indicațiilor clinice permite o mai bună orientare privind indicațiile utilizării lor.

Alegerea tratamentului antibiotic este un proces de decizie medicală cu implicații majore asupra eficienței clinice și respectiv a riscului de efecte nedorite, în practica ambulatorie uneori chiar mai mult decât în cea de spital. De aceea în această lecție sunt descriși principalii factori care trebuie avuți în vedere în stabilirea tratamentului antibiotic – diagnostic cât mai corect, respectarea recomandărilor terapeutice existente, riscul mai redus de efecte adverse, particularități ale pacientului – dintre acestea din urmă cele cu impact mai evident fiind alergiile pacientului, sarcina și alăptarea, insuficiența renală.

Cursul „Antibiotice si principii de utilizare a lor” este un curs care ofera 12 puncte EMC gratuite, de tip interactiv si se adreseaza medicilor de toate specialitatile care doresc sa invete sau sa aprofundeze aria de terapie „Boli Infectioase”. Cursantilor care au absolvit examenul final li se vor acorda diplome de participare cu punctele EMC aferente iar suportul de curs va putea fi accesat tot timpul si dupa finalizarea cursului pe platforma FormareMedicala.

 

Mai multe detalii AICI