În contextul Zilei europeane a informării despre antibiotice, marcată pe 18 noiembrie, Comisia Europeană a lansat campania de conștientizare „Beat the Bug”, o inițiativă care vizează educarea adolescenților, profesorilor și părinților cu privire la rezistența la anitimicrobiene.

Ca parte a acestei campanii, a fost dezvoltat un joc captivant numitONLY UP: Beat the Bug”, unde jucătorii pot afla despre rezistența la antimicrobiene (RAM) într-un mod interactiv și distractiv. În plus, profesorilor și părinților le sunt oferite materiale cuprinzătoare pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine importanța combaterii RAM.

Această campanie este o dovadă a acțiunilor pozitive pe care Uniunea Europeană le întreprinde pentru a combate rezistența la antimicrobiene.

„Rezistența la medicamentele antimicrobiene, precum antibioticele și antifungicele este în creștere. La fel este și conștientizarea și capacitatea noastră de a ne menține familiile și comunitățile sănătoase.  Suntem aici pentru a ajuta părinții și profesorii să înțeleagă acest subiect și să împărtășească aceste cunoștințe tinerilor. Împreună putem promova utilizarea responsabilă a medicamentelor care salvează vieți”, apare scris pe pagina campaniei.

Construirea unui viitor mai bun, mai durabil

„Uniunea Europeană (UE) ia măsuri pozitive pentru a combate rezistența la antimicrobiene (RAM). De la comunitățile locale la organizațiile globale, lucrăm acolo unde contează, peste sectoare și granițe, pentru a ne asigura că antibioticele sunt utilizate în mod responsabil atât la oameni, cât și la animale. Prin abordarea One Health, recunoaștem și răspundem la interconexiunea dintre bunăstarea oamenilor, animalelor și sensibilitatea mediului. Numai astfel putem aborda provocări complexe de sănătate, cum ar fi rezistența la antimicrobiene. One Health este o abordare incluzivă centrată pe oameni, care promovează cooperarea interdisciplinară între domeniile uman și veterinar, precum și alte sectoare relevante, cum ar fi științele mediului și științele agricole. Investește în cercetare pentru noi tratamente. Crește gradul de conștientizare cu privire la factorii de risc cum ar fi prescrierea excesivă, utilizarea antibioticelor la animale și poluarea din apele uzate. De asemenea, împărtășește pași simpli, dar vitali, pe care îi putem face cu toții în propriile noastre case, școli și comunități pentru a promova utilizarea responsabilă a medicamentelor valoroase pe care le avem.”

„Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să lucrăm împreună pentru a face față rezistenței cu reziliență, pentru a oferi o protecție inclusivă și eficientă pentru sănătatea noastră. Trebuie să ne asigurăm că medicamentele puternice, pentru care am muncit atât de mult pentru a le crea timp de peste un secol, rămân eficiente pentru generațiile viitoare. Transformarea începe prin conștientizare. Să ne unim forțele pentru a crea un viitor mai sănătos pentru toți”, apare scris pe aceeași pagină.

Sursa informațiilor: health.ec.europa.eu