Antibioticele Mileniului III este un Program de comunicare profesională și responsabilitate socială, în cadrul căruia sunt abordate teme legate de utilizarea judicioasă a antibioticelor.
Obiectivul programului este de informare pentru a îmbunătăți gradul de conștientizare și înțelegere a rezistentei antimicrobiene și pentru a încuraja cele mai bune practici legate de utilizarea cu responsabilitate a antibioticelor astfel incat acestea sa-si pastreze eficacitatea si in viitor.
Programul are un raport special cu cele mai importante noutăți și studii pe această temă, transmis lunar abonaților la platformă.
În data de 18 noiembrie a fiecărui an se marchează Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice și în întreaga Europă au loc campanii integrate şi coerente cu privire la utilizarea raţională a antibioticelor. Tema European Antibiotic Awareness Day (EAAD) 2022 a fost: „Să prevenim împreună rezistența la antimicrobiene!”.
Tema Campaniei Antibioticele Mileniului III din 2022, inițiată cu ocazia Zilei europene a informării despre antibiotice a fost „Tratează antibioticele cu grijă pentru un viitor fără grijă!”
Campania „Tratează antibioticele cu grijă pentru un viitor fără grijă!” desfășurată în perioada 18-24 noiembrie 2022 a avut ca scop informarea și conștientizarea populației, a profesioniștilor și a generațiilor viitoare de specialiști din domeniul sănătății cu privire la utilizarea corectă a medicamentelor antibiotice pentru păstrarea eficacității acestora și limitarea fenomenului de rezistență la antimicrobiene.
Este responsabilitatea noastră, a tuturor, și cu atât mai mult a producătorilor recunoscuți din domeniu, să prevenim creșterea rezistenței antimicrobiene, astfel încât să păstrăm și în viitor valoarea acestor medicamente de neînlocuit în terapeutică.
Emisiunile „Minutul de sănătate” de la Europa FM din perioada 18-24 noiembrie 2022 fac parte din campania „Tratează antibioticele cu grijă, pentru un viitor fără grijă!”.
Emisiunea „Tableta de sănătate – Menținerea eficienței antibioticelor, responsabilitatea tuturor” – din data de 22 noiembrie 2022 a avut-o ca invitată pe Prof. Dr. Edgidia Miftode, medic primar boli infectioase, UMF ”Gr.T.Popa” Iași, care a transmis publicului larg mesajul de a pastra eficacitatea antibioticelor ca resursă valoroasă și pentru generatiile viitoare.
Linkuri utile
https://www.ecdc.europa.eu/sites/default/files/documents/ESAC-Net_AER_2021_final-rev.pdf
https://www.cdc.gov/antibiotic-use/core-elements/index.html
https://www.cdc.gov/onehealth/index.html
https://www.amr-insights.eu/symposium-eada-2023-post/?cn-reloaded=1
https://www.who.int/campaigns/world-antimicrobial-awareness-week